Programul de fidelitate se adresează persoanelor fizice şi juridice care achiziţionează sau au achiziționat produse prin intermediul site-ului www.barbierit.ro.
Nu sunt eligibili a participa în acest program angajaţii și colaboratorii S.C. Luxury Grooming Company S.R.L.
Programul de fidelitate este structurat pe patru nivele distincte: Bronze, Silver, Gold, Platinum. Fiecare nivel de fidelitate are propriile caracteristici, după cum urmează:
- Nivelul Bronze: la cumpărarea de produse în valoare de cel puţin 1.000,00 Lei veţi primi un cod de reducere de 7% din valoarea produselor achiziţionate la următoarea comandă. Codul este valabil pentru o singură utilizare timp de 1 lună.
- Nivelul Silver: la cumpărarea de produse în valoare de cel puţin 1.500,00 Lei veţi primi un cod de reducere de 10% din valoarea produselor achiziţionate la următoarele comenzi. Codul este valabil timp de 3 luni şi poate fi utilizat în această perioadă de câte ori doriți.
- Nivelul Gold: la cumpărarea de produse în valoare de cel puţin 2.500,00 Lei veţi primi un cod de reducere de 12% din valoarea produselor achiziţionate la următoarele comenzi. Codul este valabil timp de 5 luni şi poate fi utilizat în această perioadă de câte ori doriți.
- Nivelul Platinum: la cumpărarea de produse în valoare de cel puţin 3.500,00 Lei veţi primi un cod de reducere de 15% din valoarea produselor achiziţionate la următoarele comenzi. Codul este valabil timp de 9 luni şi poate fi utilizat în această perioadă de câte ori doriți. După trecerea celor 9 luni, nivelul va fi stabilit în mod automat de valoarea produselor cumpărate (preț final de achiziție) din momentul dobândirii statutului de client Platinum.
Valoarea produselor necesară pentru a atinge pragul fiecărui nivel de fidelitate, poate fi cumulată din oricate comenzi fără a fi condiționată de perioada de timp în care aceste comenzi au fost efectuate.
Acordarea reducerii aferente nivelului de fidelitate atins intră în vigoare pentru comenzile ulterioare și nu se aplică comenzii care contribuie la atingerea pragului de fidelitate.
Aplicarea reducerii aferente codului de fidelitate dobândit este condiționată de utilizarea acestuia de către cumpărător în momentul înregistrării comenzii.
Codul preferențial este privat si poate fi folosit doar de utilizatorul de drept autentificat in site. Publicarea codului preferențial în mediul online/offline și/sau tentativa de utilizare a acestuia de către alte persoane cu excepția beneficiarului de drept, poate atrage anularea automată a acestuia.
Mecanismul de funcționare a programului de fidelitate:
- Clientul autentificat în contul de utilizator înregistrează una sau mai multe comenzi prin intermediul site-ului www.barbierit.ro
- Sistemul nostru de fidelitate monitorizează suma valorilor produselor comandate și achitate de un utilizator autentificat indiferent de numărul comenzilor (nu se ia în considerare costul de transport, ci doar valoarea finală a produselor achitate după eventuala aplicare a unui cod preferențial).
- În momentul în care valoarea produselor achitate de la un anumit utilizator autentificat este mai mare sau egală cu pragul aferent unui nivel de fidelitate, sistemul va genera și va transmite un email ce conține codul și caracteristicile nivelului de fidelitate atins. De regulă codul de fidelitate este transmis în maxim 3-4 zile de la achitarea comenzii ce a atins pragul de fidelitate.
- După trecerea celor 9 luni aferente nivelului Platinum, nivelul curent va fi stabilit doar de valoarea produselor achitate din momentul dobândirii nivelului Platinum (nu vor fi luate în considerare comenzile efectuate până la dobândirea nivelului Platinum).
|